SCM Ramnicu Valcea

𝐏𝐫𝐞𝐦𝐢𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐜𝐚𝐦𝐩𝐢𝐨𝐚𝐧𝐞𝐥𝐨𝐫 𝟖𝟒’ 𝐬̦𝐢 𝟖𝟗’

Chimistul Râmnicu Vâlcea, una dintre cele mai în vogă echipe ale perioadei respective din handbalul european, se reunește în Sala Sporturilor ‘TRAIAN’ din Râmnicu Vâlcea.
Ocazia este una aniversară, prin sărbătorirea împlinirii a 40 de ani de la câștigarea primului trofeu internațional – Cupa IHF, dar și 35 de ani de la câștigarea Cupei EHF. Cu acest prilej aveți ocazia să aplaudați, ori să vă reîntâlniți cu adevărate legende ale handbalului feminin românesc, dar și european, printre care Maria Torok Duca, Edith Torok Matei, Doina Copotz Rodeanu, Rodica Pestrea, Mariana Tircă, Liliana Țopea, Denisa Romete, Hilda Popescu, Geta Andronache, Mia Petruș Rădoi, dar și alte colege ale lor.
De asemenea, vor fi prezenți si componenții staffului tehnic, Gica Ionescu (89′), Ion Gherhard (89′), Petre Berbecaru (89′) și Maria Ciulei (84′). Totodată, la reunire va fi prezent și cel mai de succes președinte din handbalul românesc, Ioan Gavrilescu.
Evenimentul va avea loc cu prilejul jocului de campionat dintre SCM Râmnicu Vâlcea și Gloria Bistrița, care este planificat să se dispute miercuri, 15 mai, în Sala Sporturilor ‘TRAIAN’ din Râmnicu Vâlcea
Vom reveni cu amănunte.